blog de caterinca si scheme

Kosovo si un pic de dreptate pentru suporteri

Aveam de gand sa scriu un articol despre situatia actuala din Serbia, care ne priveste pe toti, avand in vedere problema minoritatii maghiare de la noi. Dar trei redactori ai site-ului fcsteaua.ro mi-au luat-o inainte, scriind un articol plin de adevar in care isi exprima opinia in legatura cu evenimentele din regiune(opinie cu care sunt de acord), dar mai ales prezinta atitudinea unor oameni deseori huliti de societate. Va invit sa-l cititi.

Solidari cu Srbija

16 decembrie 1989, Romania. Un grup de “huligani si rebeli” (numiti asa de presa vremii) nemultumiti de status quo-ul ultimilor ani, protesteaza impotriva comunismului. Oamenii Securitatatii imprastie multimea cu gaze lacrimogene, folosesc bastoanele din dotare si aresteaza cateva zeci de “huligani”.

20 septembrie 2006, Romania. Un grup de “huligani si rebeli” (numiti asa de presa vremii) isi sustin echipa intr-o tara devenita democratica de aproape 7 ani. Jandarmii imprastie multimea cu gaze lacrimogene, folosesc bastoanele din dotare si aresteaza cateva zeci de “huligani”.

17 februarie 2008, Serbia. Un grup de aproape 2000 de sarbi, in majoritate SUPORTERI AI ECHIPELOR DE FOTBAL din Belgrad, protesteaza impotriva deciziei comunitatii internationale de a smulge, pe criterii subiective si aplicate doar in unele cazuri, leaganul civilizatiei s arbe, deschizand astfel drumul manifestarilor nationaliste din intreaga lume, pe principiul “daca faceti destul zgomot, eventual incepeti un conflict armat, veti obtine autonomia teritoriala pe criterii etnice”. Serbia, ceea ce a mai ramas din fosta Yugoslavie a lui Tito dupa segregarea Croatiei, Bosniei, Macedoniei, Muntenegrului, este pusa in fata unui fapt implinit, unui fapt fara precedent in istoria moderna. Aceleasi legi internationale aplicate doar in cazul celui slab, nu si in alte regiuni ca Tara Bascilor, Corsica, Cecenia, regiunile din Georgia, Irlanda, Nordul Italiei.

Suporterii, cei obisnuiti sa isi ia bastoane gratuite si amenzi dupa cheful oamenilor in albastru, obisnuiti sa faca sute de kilometri pentru a fi gazati ca niste animale, obisnuiti sa li se aplice mereu prezumtia de vinovatie au fost cei care au dat tonul a ceea la ceea ce intreaga Serbie striga in aceste zile: Kosovo is Serbia!

Alaturi de Srbija!

Andyro

Lasand la o parte interesele noastre in problemele similare pe care le intampinam cu bucata de tara etichetata drept “tinut secuiesc”, ar trebui sa fim alaturi de poporul sarb in momentele grele prin care trece. Fara a avea vreun cuvant de spus, acesta a pierdut provincia Kosovo in urma hotararii luate pe plan international de catre forte externe. Nu ii pasa nimanui de drama unor oameni pentru care sentimentul national e unul dintre cele mai puternice si profunde.

Pe zi ce trece, ni se spune ca lumea moderna a facut progrese in ceea ce priveste solutionarea conflictelor dintre tari. Intr-adevar, s-au limitat pierderile de vieti umane, dar violenta folosita a escaladat. “Kosovo” nu a fost un conflict pasnic. Proclamarea independentei s-a desfasurat sub garantia militara a marilor puteri mondiale. E ca atunci cand iti dai “de buna voie” telefonul sau portofelul, la amenintarea lamei de cutit. Asta e tragedia mandrului popor sarb, si tocmai din acest motiv reactia de pe strazile din Belgrad e una trista, dar admirabila.

Alaturi de Srbjia!

greco

Duminica 17 februarie 2008 s-a consemnat cel mai odios act al inceputului de secol 21. Intr-o lume care se doreste a fi guvernata de lege si nu de bunul plac, un teritoriu al unei tari suverane si independente a fost smuls cu brutalitate din corpul acesteia. Aceasta nu este o declaratie politica, nu este o declaratie de respingere a Uniunii Europene sau de partizanat cu Rusia, dar este o declaratie de respect si solidaritate cu Serbia! Acceptarea acestui diktat asupra Serbiei va avea consecinte periculoase si in tara noastra: deja radicalii unguri isi freaca mainile de bucurie, pentru ca un precedent a fost creat. Un precedent in care legea si Organizatia Natiunilor Unite devin elemente de decor. In acest context ma alatur si eu celor care au iesit ieri pe strazi la Belgrad si care vor mai iesi sa protesteze impotriva unei actiuni brutale prin care o banda de teroristi condamnati la inchisoare cu ani in urma, au ajuns sa revendice leaganul nasterii unui popor.

Alaturi de Srbija!

Mihai Somanescu

Preluare de pe www.fcsteaua.ro

                                

                         

februarie 19, 2008 Scris de Narcis | special | | 1 comentariu